Dorinta mea puternica, de dupa experienta pe care am avut-o in anul 2012 cand am fost diagnosticata cu cancer de san si dupa ce in 29 iulie 2015 am adus pe lume o fetita, este aceea de a-mi spune povestea pentru a da speranta. Vreau sa arat ca speranta nu este o iluzie, ca ea nu a ramas prizoniera atunci cand Pandora a deschis cutia primita in dar de la Zeus. Speranta exista, este rezultatul eforturilor unor oameni geniali si dedicati, ca profesorul Alexandru Blidaru, dr. Madalina Draganescu, dr. Cristian Bordea, al doctorilor radiologi, al asistentelor medicale. Datorita lor, speranta pentru mine are un nume, Otilia, fetita mea, fetita intregii echipe care m-a tratat in anul 2012.

Vorbele mele sper sa cantareasca ceva, dat fiind ca am trait eu insami experienta unei operatii, a chimioterapiei, a radioterapiei, a hormonoterapiei, nefiind un simplu om care doar empatizeaza, ci unul care stie cu ce se confrunta persoanele diagnosticate cu cancer de san.

Mi-ar placea ca povestea mea sa ramana in mintea oamenilor, sa insenineze frunti si sa se decida ca trebuie sa spere, ca va fi bine, asa cum a fost si pentru mine.

Imi amintesc ca, dupa operatie domnul Profesor venise sa ma vada si mi-a spus ca operatia este reusita, iar eu i-am replicat „pentru ca sunteti genial”, iar dumnealui, in marea sa modestie, mi-a raspuns cu un zambet „sunteti mioapa (intrasem in sala de operatie cu ochelari de vedere), eu sunt doar un tip muncitor”. Am stiut atunci de ce am simtit de la inceput sa-l investesc cu increderea mea in procent de 100%.