In luna septembrie 2012, proaspat intoarsa din concediu, mi-am facut o ecografie mamara de control la o clinica privata la care aveam abonament prin compania la care lucrez. Eram foarte relaxata pentru ca era doar o investigatie de rutina pe care o faceam periodic, insa, dupa primele 5 minute petrecute in cabinet, medicul mi-a spus ca trebuie sa ma operez de urgenta pentru ca ecografic se vedea o formatiune suspecta la nivelul sanului. Am ramas muta de uimire, nu m-am asteptat la un verdict atat de ferm si de radical – “urgent operatie!”.

Dupa ce mi-am revenit din soc, am inceput sa ma interesez care ar fi optiunile, unde as putea sa mai merg, pentru ca ideea de “urgent operatie” parea de necrezut pentru mine in acel moment. Am vrut sa merg la cel mai bun medic si am ajuns la Institutul Oncologic Bucuresti la Domnul Profesor Blidaru. Dupa o serie de investigatii suplimentare care sa confirme diagnosticul, varianta de tratament cea mai potrivita cazului meu a fost interventia chirurgicala si in luna noiembrie m-am internat la IOB pentru operatie. Mi s-a extirpat o parte de san (sector) si ganglionii axilari.

In tot acest timp de cautari si investigatii chinuitoare, de mare ajutor mi-a fost medicul de familie, care m-a consiliat si m-a sprijinit in fiecare etapa. Am ales sa nu spun nimic familiei pentru ca nu mi-am dorit sa ii incarc inutil cu probleme pe care oricum nu le-ar putea rezolva in niciun fel, ei fiind plecati din tara. Am preferat sa trec singura prin aceasta experienta pentru a nu-i speria si, doar inainte de interventia chirurgicala si doar pentru ca era obligatoriu sa las datele de contact ale unui membru al familiei, i-am spus fratelui meu. Mama a aflat toata povestea din intamplare inainte de ultima sedinta de chimioterapie.

Avand familia departe, pentru mine a contat foarte mult sprijinul personalului din spital; cred cu tarie ca acesti oameni sunt inzestrati cu un har de la Dumnezeu – stiu exact cand sa spuna si ce sa spuna astfel incat tu ca pacient sa intelegi ce ai de facut. Dupa operatie am urmat toate tratamentele posibile: chimioterapie, radioterapie si hormonoterapie. Pentru mine, perioada de tratament nu a fost atat de greu de suportat, 2-3 zile de disconfort imediat dupa sedintele de chimioterapie, insa datorita faptului ca am avut un psihic foarte puternic, am trecut cu bine, fara dureri insuportabile sau perioade de depresie crunta.

Dupa toata aceasta experienta fizic nu m-am schimbat foarte tare, insa ceea ce mi-a dat putere sa parcurg cu bine toate etapele tratamentului a fost ca am plecat pe acest drum cu o stare psihica foarte buna si datorita incurajarilor si explicatiilor primite din partea Dlui Profesor si a medicilor si asistentelor din spital, nu m-am plans, nu am aplecat urechea la povesti tragice, am incercat sa ma tin departe de toate energiile negative si sa ma incurajez constant.

Cea mai grea perioada a fost cea de dinainte de operatie cand nu stiam ce am de facut, mergeam la investigatii si analize si asteptam un diagnostic si un plan de actiune.

In acest moment vad toate lucrurile altfel fata de acum 2-3 ani, prioritatea mea sunt eu, nu serviciul sau orice altceva din jurul meu; am trecut printr-o experienta pe care am luat-o ca pe o lectie de viata pe care am depasit-o singura si ma bucur ca am gasit resurse in mine sa trec peste tot si peste toate. Nu imi place sa ma vait sau sa imi plang de mila si nici nu imi place sa imi planga altii de mila. Consider ca sunt un om normal, ca oricare altul, cu o durere pe care o port in suflet, ce-i drept, dar pe care nu vreau sa o declar public pentru ca stiu ca aceasta actiune mi-ar face mai mult rau decat bine.

In incheiere vreau sa spun doar atat: VA MULTUMESC DOMNULE PROFESOR pentru tot ce ati facut pentru mine si multumesc intregii dvs echipe de la Institutul Oncologic, pentru sprijinul si suportul primit ….. SI VA DORESC MULTA SANATATE SI SA AVETI PARTE DE TOT BINELE DIN LUME…..